Semnați petiția pentru înființarea de către Parlamentul European a unei comisii de anchetă prin care sa se verifice dacă democrația și drepturile fundamentale au fost respectate începând cu martie 2020!
S-a solicitat ca o comisie europarlamentară de anchetă să examineze imparțial, la nivelul tuturor țărilor Uniunii Europene:
– justețea politicilor de sănătate publică aplicate de statele membre începând cu luna martie 2020;
– să verifice evenimentele care au declanșat și au amplificat măsurile de gestionare a crizei COVID-19, dar și criza socială, economică și sanitară care a urmat.
După cum probabil ați observat, se pare că deciziile nu se iau de către autoritățile din România, ele numai le implementează.
Dacă reușim să strângem suficiente semnături și se va înființa comisia de anchetă, putem avea speranța că în final drepturile și libertățile noastre fundamentale vor începe să fie respectate.
Această petiție a fost depusă la Parlamentul European de 21 asociații și cetățeni, avocați, magistrați, juriști, medici, oameni de știință, jurnaliști, artiști, artizani, comercianți, din 17 state europene diferite.
Petiția poate fi semnată urmând următorii pași:
1. Vă creați cont pe pagina de petiții a Parlamentului European, accesând link -ul:
https://www.europarl.europa.eu/…/registration/register… și completând datele dumneavoastră.
2. Verificați e-mailul și confirmați crearea contului, dând click pe primul link din e-mail. Odată creat contul puteți semna orice petiție înregistrată cu care sunteți de acord.
3. Semnează petiția dând click aici: https://www.europarl.europa.eu/…/subscrip…/form/17400…
Vi se deschide pagina cu petiția. Dați click pe butonul de la final ”sprijiniți petiția” și încă odată click pe pagina care se deschide, pe butonul ”sprijiniți petiția”. Verificați daca ați primit e-mail că ați semnat petiția.
Dacă nu, mai încercați odată semnarea ei.
Rezumatul petiției:
Petiționara consideră că Parlamentul European ar trebui să ia poziție față de măsurile excepționale adoptate pentru a combate pandemia de COVID-19 și să asigure executarea bugetului UE în conformitate cu principiile recunoscute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Petiționara atrage atenția Parlamentului European asupra măsurilor excesive de sănătate publică impuse de guvernele UE.
Ea subliniază că, deși situația fără precedent de la începutul lui 2020 a justificat poate încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor UE, izolarea localităților, limitarea deplasărilor și alte restricții care au urmat nu mai sunt proporționale, justificate sau bazate pe date concrete.
În plus, petiționara reclamă că lipsa unui consens în sânul comunității științifice și medicale din UE stârnește îngrijorări serioase privind proporționalitatea acestor măsuri.
Deși se afirmă că aceste restricții de sănătate publică se bazează pe dovezi științifice, nu există un consens cu privire la următoarele:
– amploarea pandemiei;
– fiabilitatea testelor PCR ca instrument de diagnosticare;
– rata infectărilor cu SARS-CoV-2 și posibilitatea ca bolnavii asimptomatici să transmită virusul;
– decesele atribuite infectărilor cu COVID-19;
– justificarea vaccinării în masă propuse pe baza principiului precauției.
Petiționara susține că numeroasele limitări ale unor libertăți publice esențiale sunt subestimate, ceea ce îi determină pe cetățeni să vadă în culori foarte negre viitorul Europei, care nu arată bine pentru democrațiile, sistemele juridice, economiile, stilul de viață și generațiile următoare ale Europei.
În acest context, ea roagă Parlamentul European să înființeze o comisie parlamentară de anchetă care să examineze imparțial justețea politicilor de sănătate publică aplicate de statele membre începând cu luna martie 2020 și să verifice evenimentele care au declanșat și au amplificat măsurile de gestionare a crizei COVID-19, dar și criza socială, economică și sanitară care a urmat.
Petiționara cere să se evalueze necesitatea, proporționalitatea și justificarea măsurilor excepționale adoptate de statele membre în această perioadă, să se ancheteze cazurile de neconformitate cu unele valori fundamentale ale Uniunii, ca respectarea demnității umane, libertatea și democrația, și să aibă în vedere activarea articolului 7 din Tratatul privind Uniunea Europeană împotriva statelor membre despre care se crede că le-au încălcat.
Petiționara mai cere Parlamentului European să prezinte documente justificative pentru măsurile aplicate: legislația adoptată, impactul economic, evaluarea proporționalității, grija pentru drepturile fundamentale și aplicarea principiului precauției.
Aceste informații le vor permite cetățenilor europeni să evalueze în întregime efectele acestor măsuri asupra situației lor personale, pentru a putea să le conteste în justiție, să obțină anularea acestor restricții din motive de necompetență și a obține despăgubiri de la Curtea de Justiție a UE.
Petiția detaliată în limba română. (https://drive.google.com/…/1Zefuphf6AYgelty7rMw…/view…)
22 comments
Au fost incalcate drepturile fundamentale
De acord.
Semnat
De acord
As dori sa semnez pentru privarea libertății, închiderea cu forța în spital, pentru încălcarea drepturilor omului în ceea ce privește vaccinarea.
De acord.
De acord.
De acord.
De acord cu înființarea unei astfel de comisii
Respectarea demnității umane, libertatea și democrația, si adevarul sa fie cel care primeaza.
Petitie
De acord
Am semnat petiția pentru înființarea de către Parlamentul European a unei comisii de anchetă prin care sa se verifice dacă democrația și drepturile fundamentale au fost respectate începând cu martie 2020.
Subscriu cu multa plăcere!
Da! Salut acțiunea !
Am comentat deja
De acord
De acord…
Da semnezi
De acord
Absolut de acord!
Nu vreau discriminare între noi. Cer respectarea drepturilor și libertăților tuturor.